Direcţia Judeţeană de Evidenţa Persoanelor Neamţ , este înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin hotărâre a Consiliului Judeţean Neamţ şi funcţionează ca instituţie publică de interes judeţean, cu personalitate juridică, sub autoritatea administraţiei publice judeţene, având ca scop exercitarea competenţelor ce-i sunt date prin lege, pentru punerea în aplicare a prevederilor actelor normative care reglementează activitatea de evidenţă a persoanelor, stare civilă şi eliberarea documentelor în sistem de „GHIŞEU UNIC”.
Activitatea direcţiei se desfăşoară în interesul persoanelor fizice şi al comunităţii, în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în aplicarea legii.
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Neamţ NU emite acte de identitate și nici certificate de stare civilă. Pentru obținerea sau/și preschimbarea unui act de identitate, cetățenii se vor adresa serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor la care este arondată localitatea în care are sau dorește să-și stabilească domiciliul. Înregistrarea nașterii/căsătoriei/decesului care au loc în România se face în localitatea unde a avut loc evenimentul.